Skip to main content

VIDEO - Stan Tîrnoveanu, UNPIR: Avem mulți specialiști cu care să susținem modificări legislative eficiente juridic

Prim-vicepreședintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), av. Stan Tîrnoveanu, a răspuns unei solicitări Aleph Business pentru o scurtă discuție despre modificarea legislației insolvenței și cum ar trebui ea abordată în cea mai eficientă manieră posibil.

”Avem destul de mulți specialiști cu care colaborăm în mediul universitar, Cluj, Timișoara, Iași, București, astfel încât putem să dăm un suport în vederea unor dispoziții (legislative) care să fie și coerente și eficiente juridic”, a spus dl. Tîrnoveanu.

Mesajul UNPIR vine într-un context în care multiple semnale din spațiul public indică o intenție a Guvernului României să desfășoare ample reforme legislative, o parte dintre acestea referindu-se și la legislația insolvenței.

Practicienii în insolvență, specialiștii cu cea mai vastă experiență în domeniu, solicită să fie implicați în acest demers.

 

 

UNPIR susține reforma legislației insolvenței, însă atrage atenția că soluțiile trebuie să se concentreze pe prevenirea problemelor financiare, înainte ca firmele să ajungă în insolvență. Modificările trebuie corelate cu legislația fiscală și cu îmbunătățirea mecanismelor de executare, pentru a reduce cauzele reale ale pierderilor bugetare.

Insolvența nu este sursa acestor pierderi, ci un instrument legal necesar pentru protejarea creditorilor și salvarea companiilor viabile. Reformele trebuie să evite măsuri rigide, cum ar fi termene prea scurte de reorganizare sau sancțiuni automate, care ar duce la falimente suplimentare.

”În principal, dacă se dorește eficientizarea încasărilor, ar trebui cumva în amonte de deschiderea procedurii insolvenței făcute demersuri de către creditorii bugetari”, a spus dl. Tîrnoveanu

UNPIR sprijină transparența și responsabilizarea, dar consideră esențial ca procesul de reformă să fie realizat prin dialog cu toate părțile implicate. Practicienii în insolvență trebuie priviți ca parteneri în aplicarea soluțiilor, nu ca adversari.

CITEȘTE ȘI: Niculae Bălan, Preşedinte UNPIR: Scopul insolvenţei este să ofere soluţii, nu bariere la asanarea mediului economic (click)