Editorial Phoenix: Insolvența între cifre, percepții și reformă
Primul editorial pe care îl semnez în Revista Phoenix ca președinte UNPIR vine la finalul unui trimestru în care în profesia noastră s-au întâmplat foarte multe lucruri. În doar câteva luni am avut un congres electiv al UNPIR, un pachet de modificări legislative cu impact direct asupra activității noastre și o serie de conferințe care au adunat la aceeași masă practicieni, magistrați și reprezentanți ai celorlalte profesii juridice.
Toate aceste elemente compun fotografia unei profesii aflate sub presiune, dar și într-un proces constant de evoluție și asumare, unde capacitatea de mobilitate și adaptarea într-o manieră profesionistă sunt esențiale. Congresul UNPIR a reprezentat un moment de reașezare, pe un fundal marcat de „pachetul 2” de măsuri guvernamentale, proiectul de modificare a Legii nr. 85/2014 și a O.U.G. nr. 86/2006, tensiuni economice și declarații ferme în spațiul public.
Mandatul noii conduceri UNPIR începe într-un moment cu multe provocări. Tocmai de aceea, prima prioritate a noului mandat este comunicarea – cu membrii profesiei, cu magistrații, cu autoritățile, cu mediul de afaceri. Fără comunicare reală, rămân doar aparențe, măsuri lipsite de efect, nu și soluții.
În toamnă, ne confruntam cu expresia că „insolvența a devenit un sport național”. Fără a intra în polemică, avem datoria, ca profesie, să răspundem prin cifre.
Dacă în 2012–2013 discutam de aproximativ 27000-29000 de firme nou intrate în insolvență anual, în ultimii ani suntem undeva la între 6500 și 7500 de dosare. Vorbim, așadar, de un fenomen semnificativ diminuat numeric. Este greu, în aceste condiții, insolvența să fie calificată în spațiul declarațiilor publice, drept „sport național”. Acest tip de informare publică deturnează realitățile din mediul economic și încurajează mediul de afaceri de bună credință să își piardă încrederea în instituția insolvenței, de altfel un fenomen juridic și economic fundamental pentru orice economie de piață funcțională. În acest context informarea corectă este esențială.
Pe de o parte, este posibil că în perioada următoare vom vedea, probabil, o creștere a numărului de proceduri, în special ca efect al miilor de start-up-uri care nu au reușit să se consolideze și care vor intra în lichidare și radiere, eventual și în insolvență. Pe de altă parte, valoric – ca masă credală și impact bugetar – nu vorbim, cel puțin pe termen scurt, de un cutremur economic.
Aici este distincția esențială: numeric pot fi mai puține sau mai multe dosare; valoric, impactul poate rămâne relativ constant. Dacă amestecăm aceste planuri, riscăm să luăm decizii legislative pe baza unei imagini deformate.
Iar din punct de vedere legislativ, ultimele luni au însemnat și accelerarea discuțiilor privind modificarea Legii nr. 85/2014 și a O.U.G. nr. 86/2006, inclusiv prin proiectul avansat de Ministerul Justiției în august 2025 și discuțiile din Parlament.
Noi, ca practicieni, am spus limpede: nici noi nu suntem mulțumiți de durata procedurilor. Știm cu toții dosare care par „împietrite” în timp. Dar, în mod real, cauzele sunt străine de activitatea practicienilor.
Pe de o parte, avem durata mare a proceselor, instanțe încărcate, foarte multe contestații, poziții contradictorii ale creditorilor, care, nu de puține ori, întârzie chiar ei procedurile. Pe de altă parte, întâlnim frecvent societăți cu documentație neclară sau incompletă, cu multe creanțe de recuperat prin alte litigii. Toate acestea împing termenele, fără ca problema să fie, în sine, „legea insolvenței”.
Este adevărat că, după mai bine de 10 ani, Legea nr. 85/2014 trebuie adaptată economiei de astăzi. Dar această reformă trebuie să plece de la practică și de la dialog real, nu de la ideea că printr-o înăsprire formală scurtăm, automat, durata dosarelor. Am mai trăit episoade de „corecții rapide”, mai ales Ordonanța nr. 88/2018, și știm că, de multe ori, am ajuns să corectăm ulterior ceea ce fusese adoptat în grabă.
Sunt convins că vom continua dialogul cu Ministerul Justiției, cu Parlamentul, cu celelalte profesii juridice, pentru a avea o lege mai clară, nu doar mai „dură”, o lege adaptată și eficientă mediul economic.
Conferințe și dialog: soluții comune pentru probleme comune
Tot în aceste luni am continuat și intensificat întâlnirile profesionale, conferințele de insolvență, și am participat la evenimente organizate de celelalte profesii liberale.
Mesajul pe care l-am repetat, în forme diferite, a fost același: trebuie să găsim soluții comune problemelor comune. Practicieni în insolvență, magistrați, avocați – nu putem susține fiecare, în mod distinct aceleași probleme, dar să ne plângem, separat, de aceleași blocaje. Este necesar să dovedim unitate și să susținem împreună modificări legislative adaptate noilor cerințe, remediind totodată atât erorile, cât și lacunele. În aceste dezbateri am încercat să mutăm discuția din logica „versus” în logica „alternativelor”: restructurare vs. insolvență – nu ca opțiuni antagonice, ci ca instrumente potrivite pentru momente diferite ale aceleiași dificultăți; concordat sau reorganizare, nu ca „tabere”, ci ca soluții adaptate stării patrimoniului; rolul creditorului bugetar, privit nu doar ca „principal creditor”, ci ca partener fără de care procedurile nu se pot finaliza eficient.
În plus, au intrat tot mai serios în discuție și teme precum obligațiile privind prevenirea spălării banilor, care ne privesc direct și pentru care, recunosc, avem încă loc de conștientizare și formare.
S-a ridicat, inclusiv în interviuri publice, întrebarea dacă UNPIR poate contribui la reducerea deficitului bugetar. Răspunsul corect este că noi deja contribuim.
În procedurile de insolvență, obligațiile bugetare sunt plătite cu prioritate, așa cum stabilește atât Codul civil, cât și Legea nr. 85/2014. Ne străduim ca, din ceea ce se recuperează, să ajungă cât mai mult la buget. Dar, din nou, nu putem face asta singuri. Dacă aprobările pentru valorificări întârzie, întârzie automat și încasările, iar aceste sunt diminuate semnificativ de costurile de conservare și administrare, dar și de cele cauzate urmare a deprecierii morale a activelor.
De aceea insistăm pe ideea de schimbare de paradigmă: nu suntem doar cei care „repară” după ce problemele au explodat, ci vrem să fim implicați mai mult și în prevenție. Asta înseamnă consultare timpurie, educație economică, antreprenori care vin la practician nu doar când situația este critică, ci când mai există spațiu real de redresare.
Între criză și normalitate
Dacă privim în ansamblu ultimele trei luni, tabloul nu este nici simplu, liniștit, nici apocaliptic.
Pe de o parte, avem presiune publică, un pachet legislativ controversat, riscul de a simplifica excesiv un fenomen complex prin formule sonore precum „sport național”. Pe de altă parte, avem o profesie tot mai prezentă în dezbaterea publică, conferințe pline, dialog cu magistrații, o înțelegere tot mai matură a diferenței dintre numărul de dosare și impactul lor real în economie.
Insolvența rămâne, în mod real, o parte a normalității economiei de piață, nu o anomalie. Rolul nostru este să gestionăm această normalitate cu responsabilitate, să cerem legi clare și aplicabile, să apărăm terminologia corectă și să ne asumăm, ca profesioniști, atât rolul de „medici” ai companiilor în dificultate, cât și pe cel de parteneri loiali ai sistemului de justiție și ai statului.
Sunt convins că perioada care urmează nu va fi ușoară. Dar sunt la fel de convins că, prin dialog, prin comunicare și prin asumarea responsabilității profesionale, putem transforma aceste provocări într-un pas înainte pentru profesia noastră și pentru întregul domeniu al insolvenței.
Închei într-o manieră optimistă, care încurajează la dialog și bună credință, la responsabilitate și asumare pentru dezvoltarea unui mediu onest, transparent, coerent, apt să permită practicienilor în insolvență să își desfășoare activitatea profesională într-un cadru și stare de normalitate și unde mediul de afaceri și partenerii instituționali să fie activi și să pășească cu încredere.