Skip to main content

UNPIR a finalizat demersurile pentru accesarea bazei de date ANCPI. Urmează confirmarea

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) a finalizat cu succes procedurile de colectare a datelor și înregistrarea practicienilor în insolvență interesați să acceseze gratuit baza de date a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În ultimele săptămâni, Secretariatul General UNPIR a colaborat îndeaproape cu filialele UNPIR pentru a finaliza și a corecta lista practicienilor interesați de accesarea bazei de date ANCPI.

Au fost înregistrate peste 800 de înscrieri. Ne-am confruntat cu anumite dificultăți în acest proces, determinate în principal de cerințele ANCPI. Anumite înscrieri nu au putut fi procesate, fie din cauza unor deficiențe ale semnăturii electronice, fie din cauza unor neconcordanțe în datele furnizate de practicieni.

În momentul de față, s-a transmis lista finalizată către ANCPI. În următoarele două săptămâni, ne așteptăm să fie confirmate înscrierile.

Vă vom ține la curent cu orice actualizări privind acest subiect.

Mulțumim  filialelor UNPIR si practicienilor  pentru înțelegere și colaborare.