Skip to main content

Discurs susținut de jud. dr. Delia Narcisa Theohari cu ocazia Conferinței Naționale de Insolvență 2025

Suntem deosebit de bucuroși să marcăm astăzi o nouă ediție a Conferinței Naționale de Insolvență, eveniment care continuă o colaborare solidă și de tradiție între Institutul Național al Magistraturii și Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență. Această colaborare s-a concretizat de-a lungul timpului în numeroase inițiative comune, menite să încurajeze dialogul interprofesional și să uniformizeze practica judiciară în acest domeniu complex și provocator al insolvenței. 

Vă pot spune că au fost organizate în comun peste 40 de activități de formare continuă în acest domeniu, care au reunit, deopotrivă, atât practicieni în insolvență, cât și magistrați din întreaga țară. Ne bucurăm foarte mult că avem astăzi alături de noi lectori de valoare – atât formatori ai Institutului Național al Magistraturii, cât și specialiști din cadrul Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență – care vă vor aduce în discuție probleme actuale și complexe ce reflectă provocările practice judiciare și ale practicienilor în insolvență, desigur. 

Noi vă dorim mult succes în cadrul lucrărilor conferinței și sperăm ca schimbul de idei și de experiență să fie, cum este întotdeauna, unul valoros și inspirat! 

De asemenea, nu în ultimul rând, vreau să transmit salutul cordial al conducerii Institutului Național al Magistraturii, al doamnei director Simona Camelia Marcu! Dorim să mulțumim domnului Niculae Bălan, prezent aici, alături de noi, președinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România; de asemenea, doamnei Simona Maria Miloș, președinte al Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență, și, totodată, domnului avocat Cătălin-Andrei Dascăl, care este președintele filialei București a acestei Uniuni Naționale! 

Mulțumim încă o dată lectorilor și, de asemenea, bineînțeles, participanților! Acum o să o invit pe doamna președinte Miloș să adreseze câteva cuvinte. Mulțumim frumos! 

Click AICI pentru VIDEO.