Legislația insolvenței în Republica Moldova este într-un stadiu incipient, iar principalele provocări se referă la aplicarea practică a legii și uniformizarea practicii în insolvență, a declarat Nicolae Bostan, vicepreședinte al Uniunii Administratorilor Autorizați din Republica Moldova, într-un interviu acordat publicației Universul Juridic.

Declarațiile au fost făcute în contextul seminarului de pregătire UNPIR organizat la Brașov în decembrie 2018.

Universul Juridic: Bună ziua, suntem la Poiana Brașov, la Hotel Piatra Mare, la Seminarul de Pregătire Profesională Interferența legilor speciale și europene cu procedura insolvenței, eveniment organizat de UNPIR Filiala Brașov și INPPI. Îl avem alături de noi pe domnul Bostan Nicolae, vicepreședinte al Uniunii Administratorilor Autorizați din Republica Moldova. Îi mulțumim dumnealui pentru interviul pe care îl oferă portalului Universul Juridic. Domnule Bostan Nicolae, cu ce gânduri veniți la acest eveniment din Republica Moldova?

Nicolae Bostan: În primul rând bună ziua, bine v-am găsit! Este o atmosferă destul de frumoasă aici, la dumneavoastră, și încărcată de cunoștințe. Noi am venit cu gânduri, ca de obicei, bune. Am venit pentru un schimb de experiență; am venit să vedem cum stau lucrurile la voi, să le comparăm cu situația din Republica Moldova, să învățăm de la voi practicile și lucrurile sănătoase și, de ce nu, poate să venim și noi cu o contribuție în practica dumneavoastră de zi cu zi, deoarece practicăm aceeași profesie, ne întâlnim cu aceleași dificultăți și, de ce nu, să avem cu toții de câștigat de pe urma acestor seminarii, conferințe comune. (continuă mai jos, după videoclip)

Universul Juridic: Ce provocări au avut în anul în curs colegii dumneavoastră și dumneavoastră, în funcția de reprezentant al Uniunii?

Nicolae Bostan: Provocările în primul rând sunt legate, bineînțeles, de aplicarea practică a legislației. Fiindcă știm că legislația este supravegheată, monitorizată de organismele Uniunii Europene, la care și Republica Moldova se raliază, dar la aplicarea practică a acestor prevederi legale ne confruntăm cu anumite dificultăți, legate, desigur, de specificul societății în care noi trăim. Rezolvarea acestor situații o vedem printr-o instruire continuă, cum este și seminarul, conferința de astăzi. Adică, pe de o parte doar prin schimbul de experiență noi aflăm cum să depășim o anumită situație, de ce nu, chiar nouă sau necunoscută nouă. Întotdeauna eu consider că este loc de îmbunătățire, atât a cadrului legal, cât și a aspectului practic, deoarece, pe de o parte avem legislația pe care nu trebuie să o încălcăm, pe de altă parte avem mai mulți participanți la o procedură, care putem presupune că nu toți cunosc această legislație sau cum ea urmează a fi aplicată. La fel, diferite proceduri sau diferite situații sunt examinate de diferite persoane. Și, bineînțeles că și soluțiile câteodată pot să fie diferite. Iată, pentru a uniformiza această practică sunt binevenite seminariile respective și cu asemenea dificultăți ne confruntăm și noi, pe parcursul aplicării sau instrumentării unui dosar de insolvență.

Universul Juridic: Am înțeles. Sub ce auspicii va debuta anul 2018 pentru dumneavoastră, instituția pe care o reprezentați și pentru colegii dumneavoastră din Republica Moldova? Ce dificultăți, ce provocări îi așteaptă în noul an, din punct de vedere legislativ, în varii domenii?

Nicolae Bostan: Din punct de vedere legislativ nu avem preconizate tare multe modificări. Doar există acum un proces intens de monitorizare a legislației din domeniul insolvenței, fiindcă ultima lege aprobată în Republica Moldova datează din anul 2012 și, relativ, suntem la un pas incipient de aplicare a legii. Și la acest moment doar monitorizăm prevederile legale. Bineînțeles că, în funcție de rezultatele monitorizării, o să fie și anumite propuneri de modificare. Adică ne așteptăm și la anumite propuneri de modificare sau, mai bine zis, de îmbunătățire a cadrului legal. Și, bineînțeles, cum am spus și mai devreme, o altă confruntare este aplicarea uniformă. Adică noi, în Republica Moldova încă nu avem o practică uniformizată în domeniul insolvenței. noi lucrăm la anumite cărți, coduri de bune practici, dar, după cum am explicat, suntem la un stadiu incipient. Mai ales prin prisma faptului că în Republica Moldova, la fel, se aplică și prevederile jurisprudenței CEDO, adică a instanței europene și, prin această prismă, dorim și noi să uniformizăm practica judiciară, la care contribuim și noi, în calitate de administratori autorizați sau practicieni, cum se spune în România.

Universul Juridic: Pentru 2018 preconizați că veți organiza evenimente la care vor participa și colegi din România? Sau invers, reprezentanți ai instituției dumneavoastră vor participa la evenimente aici?

Nicolae Bostan: Bineînțeles. Chiar acum, pe data de 8 decembrie am avut congresul ordinar al Uniunii Administratorilor Autorizați, unde UNPIR-ul a fost reprezentat de o delegație impunătoare, practic tot consiliul de administrare. Pe data de 17 februarie o să celebrăm Ziua Administratorului Autorizat, adică ziua profesională a practicianului în insolvență, la care desigur că o să invităm colegii din România, cu care avem un protocol de colaborare, care, iată, își arată roadele, anume prin prisma acestor conferințe ținute în comun, adică prin schimbul de practici. Și bineînțeles că avem și altele, precum Congresul Ordinar al Uniunii, la care, la fel, invităm colegi din România, din Federația Rusă, din Ucraina și alte țări limitrofe. Și, bineînțeles, colaborăm, încercăm să facem din instituția insolvabilității o profesie demnă de urmat și, de ce nu, una prosperă.

Universul Juridic: În pragul sărbătorilor de iarnă ce mesaj doriți să le transmiteți colegilor din România, dar și celor de acasă, din Republică?

Nicolae Bostan: Colegilor din România, în pragul sărbătorilor de iarnă le transmit creditori binevoitori…