Bună ziua, doamnelor și domnilor!

Mă bucur să vă văd și orice participare din partea Uniunii Profesiilor Liberale din România la ce înseamnă manifestările UNPIR, înseamnă de fapt recunoștință în primul rând a ceea ce UNPIR a făcut pentru UPLR până astăzi. Aș aminti activitatea și faptul că domnul Arin Stănescu a ținut sus stindardul acestei Uniuni foarte mulți ani, iar nu în ultimul rând, ultima președinție, până anul trecut, a fost a domnului Radu Emilian, care a reprezentat tot Uniunea dumneavoastră, Uniune care este, de fapt, un club de profesii care, în sfârșit, s-au întâlnit. Vă felicit pentru locație! Este una specială out of the box.

Mai spun un lucru despre UNPIR. Odată ce am ajuns și am preluat acest mandat al Uniunii Profesiilor Liberale din România, pentru doi ani, alături de domnul Gheorghe Ialomițianu din partea CAFR și de domnul Dan Manolescu din partea consultanților fiscali, m-am întrebat, la fel ca mulți alții, ce înseamnă să fii profesie liberală. Unde scrie, în legislația din România, ce înseamnă profesie liberală? Știți unde scrie? Într-un singur loc: în Codul Insolvenței. În Glosar, la pct. 58, este definită profesia liberală. Și mă gândesc că domnul Arin Stănescu – Fie-i țărâna ușoară! – a avut un rol în prezentarea acelei definiții acolo. În altă parte nu există, în legislație, toată lumea vorbește de profesie liberă sau independentă. Acolo, să știți, în legislația dumneavoastră este definită.

Prin urmare, vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care l-ați avut și-l veți avea în această Uniune, în care noi, care ne succedăm la președinție, avem un singur scop: să lăsăm ceva în urmă.

Este Centenarul Unirii și un obiectiv pe care-l avem este să strângem sub aceeași umbrelă, în același club, toate profesiile liberale din România, păstrându-le, evident, independența și vocea puternică pe care o au, dar, în același timp, să strângem în mănunchi, să cuplăm „sinergiile” și, foarte important, să găsim părțile comune. Pentru că m-a întrebat președintele Colegiului Medicilor zilele trecute, când vorbeam de aderarea dânșilor la Uniune, ce au în comun medicii și auditorii financiar. Ce au în comun? Răspunsul nostru a fost în primul rând că toți servim interesul public; în al doilea rând, că avem un cod etic; în al treilea rând, că vrem să fim independenți în ceea ce facem; în al patrulea rând, că vrem să fim respectați în ceea ce facem; și, nu în ultimul rând, pregătirea continuă profesională, în cazul nostru, este un must have, în toate profesiile pe care noi le reprezentăm.

Ce încercăm să facem acum: un prim eveniment este săptămâna viitoare, numindu-l noi „Fiscalitatea profesiilor liberale”. Pentru că am căutat elemente comune, elementele care să ne intereseze pe toți. Palatul Patriarhiei, 31 mai – cred că toată lumea a primit, cine dorește, cu mare drag, sper invitații de seamă, pe care-i avem și de la minister, și din partea ANAF… Domnul Ionuț Mișa ne-a anunțat că nu va fi în țară, în schimb ne-a promis că va trimite pe cineva să ne ajute. Vă așteptăm cu drag, pentru că aceasta încercăm să facem.

Vom face și o revistă. Se va numi „În interesul public”. Sigur, va fi în măsura puterilor noastre, dar încercăm să fie o tribună în care vocea tuturor celor care activăm aici să fie prezentă.

Nu în ultimul rând ne-am propus, ambițios, dacă reușim o lege-cadru a profesiilor liberale. Complicat demers, pentru că nu vrem să afectăm independența niciunei profesii, multe din ele reglementate, așa cum sunt reglementate, dar poate găsim, totuși, elemente comune, care să fie stabilite cu mai multă claritate.

Nu în ultimul rând – și nu vreau să vă plictisesc – sper și cred că împreună vom crea valori, vom crea venituri viitoare și, poate, și sunt convins, că împreună vom și evalua aceste venituri.

Vă mulțumesc foarte mult și vă doresc succes!

Adrian Vascu,

Președintele Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR)