Vineri, 13 aprilie, sediul INM din București a găzduit Conferința regională de insolvență, eveniment organizat de Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență împreună cu Institutul Național al Magistraturii, cu sprijinul editurii Universul Juridic.

În deschiderea conferinței, au rostit alocuțiuni introductive doamna prof. univ. dr. Cristina Rotaru, directorul INM, domnul Niculae Bălan, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, precum și doamna Simona Maria Miloș, Directorul Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență.

Lucrările primului panel al conferinței, moderat de doamna Simona Maria Miloș, au debutat cu tema Proceduri de restructurare extrajudiciară și de pre-insolvență; Practici și tendințe internaționale, susținută de doamna Nicoleta Mirela Năstăsie (judecător, Tribunalul București, Secția a-VII-a Civilă), și au continuat cu intervenția doamnei Nicoleta Țăndăreanu (judecător ÎCCJ, formator INM), care a ținut o prelegere cu titlul Măsura preventivă a interdicției inițierii sau a suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice – Incidența în procedura insolvenței. Ultimele teme ale primului panel au fost cea susținută de Stan Tîrnoveanu (practician în insolvență, prim-vicepreședinte UNPIR) – Analiza unor hotărâri ale ÎCCJ și Curții Constituționale cu privire la efectele civile ale sechestrului asiguratoriu în cadrul procedurii insolvenței, respectiv respectarea principiului unicității procedurii și evitarea procedurilor paralele, și cea a doamnei Cristina Ienciu (practician în insolvență) – Despre echilibru în gestionarea datelor cu caracter personal în procedura de insolvență.

Citiți mai departe pe Universul Juridic.