Vineri, 23 martie, Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență și Institutul Național al Magistraturii, cu sprijinul Editurii Universul Juridic, au organizat prima Conferință Regională de Insolvență a anului 2018, evenimentul având loc la Hotelul Ramada din Oradea.

După o scurtă alocuțiune introductivă a doamnei Daniela Zăpodeanu, președinta Filialei UNPIR Bihor, doamna Simona Maria Miloș (președinte INPPI, practician în insolvență) a abordat tema „Despre ipoteca mobiliară asupra veniturilor viitoare din contractele în derulare – sau cât de «corespunzătoare» poate fi «protecția» acordată creditorului garantat”, urmată fiind de domnul Flavius Iancu Moțu (judecător, formator INM), care a vorbit despre „Situații speciale în tratamentul creanțelor garantate cu ipoteci mobiliare”. Ultima intervenție din cadrul primului panel i-a aparținut doamnei jud. dr. Marcela Comșa (Curtea de Apel Brașov), tema dezbătută fiind „Închiderea procedurii insolvenței – considerații teoretice și practice”.

Cea de-a doua parte a conferinței a debutat cu lansarea carții „Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015. Legislație relevantă și comentarii. Ediția a II-a, revăzută și adăugită”, autor Marcela Comșa. În cadrul momentului domnul prof. univ. dr. Radu Bufan a rostit câteva cuvinte de apreciere la adresa cărții și a autoarei, care a facut o scurtă prezentare a cărții si a motivelor care au determinat-o sa pubice o a doua ediție a cărții apărute în luna decembrie a anului 2015.

Conferința a continuat cu intervenția domnului Stan Tîrnoveanu (prim-vicepreședinte UNPIR, practician în insolvență), care a vorbit despre „Analiza ultimelor decizii ale ÎCCJ și CC în privința sechestrului asigurător instituit în vederea acoperirii prejudiciului”, urmat fiind de doamnele Cristina Ienciu (practician în insolvență) și Carmen Sanda (practician în insolvență), care au discutat despre „Popas în reorganizările naționale pe drumul european al redresărilor” și despre „Fundamentarea planului de reorganizare: abordări practice și din perspectiva economică”. Ultima temă a conferinței i-a revenit domnului prof. univ. dr. Radu Bufan (membru în Consiliul științific al INPPI) – „Necesitatea și superioritatea Procedurii colective. Evitarea paralelismelor și suprapunerilor cu alte proceduri de recuperare gestionate de alte instituții ale statului”.

Redăm, în cele ce urmează, programul evenimentului, precum și tematica abordată:

Vineri, 23 martie 2018

09.00-09.30 – Înregistrarea participanților

Secțiunea I

09.30-10.05 – Simona Maria Miloș, președinte INPPI, practician în insolvență: „Despre ipoteca mobiliară asupra veniturilor viitoare din contractele în derulare – sau cât de «corespunzătoare» poate fi «protecția» acordată creditorului garantat”;

10.05-10.40 – Marcela Comșa, judecător dr. Curtea de Apel Brașov: „Închiderea procedurii insolvenței – considerații teoretice și practice”;

10.40-11.15 – Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreședinte UNPIR, practician în insolvență: „Analiza ultimilor decizii ale ÎCCJ și CC în privința sechestrului asigurător instituit în vederea acoperirii prejudiciului”;

11.15-11.50 – Flavius Iancu Moțu, judecător – formator INM: „Situații speciale în tratamentul creanțelor garantate cu ipoteci mobiliare”;

11.50-12.20 – Pauză de cafea.

Secțiunea II

12.20-12.55 – Cristina Ienciu, practician în insolvență: „Popas în reorganizările naționale pe drumul european al redresărilor”;

12.55-13.30 – Carmen Sanda, practician în insolvență: „Fundamentarea planului de reorganizare: abordări practice și din perspectiva economică”;

13.30-14.05 – prof. univ. dr. Radu Bufan, membru în Consiliul științific al INPPI: „Necesitatea și superioritatea Procedurii colective. Evitarea paralelismelor și suprapunerilor cu alte proceduri de recuperare gestionate de alte instituții ale statului”.

Articol publicat inițial de Universul Juridic, alături de alte fotografii de la eveniment.