Gabriel Grigore: Bună ziua. Vă urez bun-venit la acest seminar. Vă vorbesc în dublă calitate – de mandatar al d-lui profesor Stoica, care este Decanul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius, care, din păcate, a trebuit să fie prezent la un sechestru de navă, problemă foarte importantă, și m-a rugat să vă urez bun-venit.

Țin să remarc numărul și calitatea organizatorilor acestui seminar, care cred că va garanta reușita lui. În ceea ce privește Universitatea Ovidius și Facultatea de Drept – este nu numai gazdă, ci se implică, cred că a doua oară în organizarea unor astfel de seminarii profesionale, atât cu avocații, cât și, iată, cu celelalte profesii juridice.

Data de organizare a seminarului nu este prea favorabilă în ceea ce-i privește pe studenți. Scopul nostru este de a deschide calea pentru studenți, de a participa, chiar dacă pregătirea lor profesională, poate, la un anumit nivel nu le-o permite, la aceste forme de pregătire profesională. Este un mod de a lua contact cu ceea ce înseamnă profesiile juridice, mai ales că acest seminar se caracterizează prin ceea ce înseamnă interdisciplinaritatea, atât din punct de vedere al participanților, cât și a tematicii seminarului.

Nu mai vreau să accentuez importanța unor astfel de forme de pregătire profesională este evident că fiecare dintre noi, cu fiecare dosar pe care-l avem, ne pregătim, dar este foarte important să ascultăm opiniile colegilor, problemele cu care se confruntă fiecare în activitatea profesională.

Mă opresc aici, sper ca lucrările seminarului să profite tuturor și ca la sfârșit, când vom pleca de aici, să plecăm mai îmbogățiți din punct de vedere profesional. Vă mulțumesc.