Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
| | Ordin nr. 1009/2007
din 23/07/2007 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 543 din 09/08/2007
privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
|   |
În temeiul art. 2 şi al art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
având în vedere dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, şi pe cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va elabora o listă a practicienilor în insolvenţă agreaţi, pe zone geografice, după cum urmează:
a) zona I, care cuprinde judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara;
b) zona II, care cuprinde judeţele Argeş şi Vâlcea;
c) zona III, care cuprinde judeţele Bacău şi Neamţ;
d) zona IV, care cuprinde judeţele Bihor şi Satu Mare;
e) zona V, care cuprinde judeţele Suceava şi Botoşani;
f) zona VI, care cuprinde judeţele Braşov şi Covasna;
g) zona VII, care cuprinde municipiul Bucureşti, judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman;
h) zona VIII, care cuprinde judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj;
i) zona IX, care cuprinde judeţele Constanţa şi Tulcea;
j) zona X, care cuprinde judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt;
k) zona XI, care cuprinde judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea;
l) zona XII, care cuprinde judeţele Iaşi şi Vaslui;
m) zona XIII, care cuprinde judeţele Mureş şi Harghita;
n) zona XIV, care cuprinde judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa;
o) zona XV, care cuprinde judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.
Art. 2. -
(1) Practicienii în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se selectează de Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă, denumită în continuare Comisia, desemnată prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, având in vedere următoarele criterii:
a) numărul de societăţi în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul ofertantului;
b) declaraţia pe propria răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal calificat afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili - la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte;
c) dotarea practicianului cu:
- computer;
- abonament la Buletinul Insolvenţei (acces pe pagina de internet sau în format hârtie);
- pagină de internet proprie;
- acces la internet;
- adresă de e-mail;
- imprimantă;
- telefon mobil;
- telefon fix;
- fax;
d) experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona pentru care şi-a depus documentaţia, rezultată din situaţia transmisă de organele fiscale şi prezentată de către Direcţia generală juridică din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul întrunirii Comisiei;
e) gradul de acoperire a masei credale pentru toate cazurile din portofoliu;
f) gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse în masa credală pentru toate cazurile din portofoliu;
g) numărul de cazuri în care au fost aduse sume la masa credală ca urmare a anulării actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.
(3) Pentru contribuabilii care au creanţe fiscale mai mari sau egale cu 10.000.000 lei, Comisia va efectua o selecţie pentru desemnarea practicianului care va fi propus judecătorului-sindic de către organul fiscal, având în vedere următoarele criterii:
a) onorariul lunar solicitat de practician;
b) onorariul de succes solicitat de practician;
c) declaraţia pe propria răspundere privind numărul de personal calificat care va fi alocat pentru realizarea activităţilor legate de procedura insolvenţei la respectiva societate - la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte;
d) strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu program în timp;
e) colaborarea cu organele fiscale, rezultată din situaţia transmisă de organele fiscale şi prezentată de către Direcţia generală juridică din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul întrunirii Comisiei.
(4) Pentru contribuabilii care au creanţe fiscale mai mici de 10.000.000 lei, o comisie constituită prin decizie a directorului executiv, la nivelul Direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti sau în cadrul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, va efectua o selecţie pentru desemnarea practicianului care va fi propus de organul fiscal, pe baza criteriilor stabilite la alin. (3).
Art. 3. - Punctajele pentru criteriile prevăzute la art. 2 sunt cele cuprinse în anexa nr. 1.
Art. 4. -
(1) Organele fiscale care au calitatea de creditori fiscali în dosarele care au ca obiect procedura insolvenţei vor propune judecătorului-sindic şi vor vota desemnarea de administratori judiciari sau de lichidatori numai dintre cei înscrişi pe Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(2) Organele fiscale care au calitatea de creditori fiscali în dosarele care au ca obiect procedura insolvenţei pentru contribuabilii care au creanţe fiscale mai mari de 10.000.000 lei vor propune judecătorului-sindic desemnarea administratorului sau a lichidatorului selectat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(3) În situaţia în care propunerile de desemnare a administratorului sau a lichidatorului se formulează de către un alt creditor sau de debitor, în dosare care au ca obiect insolvenţa unor contribuabili care au creanţe fiscale mai mari de 10.000.000 lei, organele fiscale care au calitatea de creditori fiscali pot fi de acord numai cu desemnarea administratorului sau a lichidatorului selectat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Art. 5. - Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se actualizează semestrial, se publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi transmisă organelor fiscale şi Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
Art. 6. - Organele fiscale care au calitatea de creditori fiscali în dosarele care au ca obiect procedura lichidării reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, vor propune judecătorului-delegat de pe lângă oficiul registrului comerţului desemnarea de administratori sau de lichidatori din Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Art. 7. - Decizia Comisiei poate fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
CAPITOLUL II
Selecţia practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală
Art. 8. -
(1) Procedura de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală începe prin publicarea unui anunţ într-un cotidian de circulaţie naţională şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform modelului din anexa nr. 2.
(2) Termenul de depunere a ofertelor şi termenul de deschidere a ofertelor va fi stabilit de către Comisie.
Art. 9. -
(1) Pentru participarea la selecţia organizată pentru completarea Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în termenul indicat în anunţul prevăzut la art. 8, ofertanţii trebuie să depună următoarele documente:
a) o adresă prin care îşi manifestă interesul de a participa la selecţia în vederea înscrierii în Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu precizarea zonei/zonelor pentru care îşi depune oferta - va fi completat formularul cuprins în anexa nr. 3.
b) un act justificativ eliberat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România din care să rezulte calitatea de practician în insolvenţă a ofertantului, faptul că nu este suspendat sau incompatibil şi că ofertantul nu a fost supus niciunei sancţiuni profesionale sau disciplinare în ultimii 3 ani anteriori declanşării procedurii de selecţie;
c) certificatul de atestare fiscală pentru ofertant, eliberat de organul fiscal competent;
d) o copie certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare;
e) situaţia societăţilor în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul ofertantului, care au fost instrumentate în ultimii 5 ani; situaţia societăţilor comerciale pentru care a fost finalizată procedura, întocmită potrivit anexei nr. 4a), şi situaţia societăţilor comerciale pentru care procedura se află în desfăşurare, întocmită potrivit anexei nr. 4b);
f) o declaraţie pe propria răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal calificat afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili - la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte;
g) o declaraţie pe propria răspundere privind dotarea practicianului cu:
- computer;
- abonament la Buletinul Insolvenţei (acces pe pagina de internet sau în format hârtie) - se anexează o copie de pe actul justificativ;
- pagină de internet propria - se anexează un extras de pe pagina proprie de internet;
- acces la internet;
- adresă de e-mail;
- imprimantă;
- telefon mobil;
- telefon fix;
- fax, completată conform anexei nr. 5.
(2) Practicienii în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care doresc extinderea agreării şi pentru alte zone decât cele pentru care au optat iniţial pot depune documentaţia prevăzută la alin. (1) în cadrul procedurii de selecţie care se organizează semestrial.
(3) Documentaţia va fi depusă în original, îndosariată în dosar cu şină, în plic sigilat, toate paginile fiind numerotate, iniţializate şi ştampilate. Participantul va menţiona obligatoriu pe plic numele/denumirea, precum şi adresa/sediul social.
Art. 10. -
(1) Oferta va fi descalificată în situaţia în care în documentaţie nu este prezentat unul dintre următoarele documente:
a) adresa prin care îşi manifestă interesul de a participa la selecţia în vederea alcătuirii Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu precizarea zonei/zonelor pentru care îşi depune oferta;
b) actul justificativ eliberat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România din care să rezulte calitatea de practician în insolvenţă a ofertantului, faptul că nu este suspendat sau incompatibil şi că ofertantul nu a fost supus niciunei sancţiuni profesionale ori disciplinare în ultimii 3 ani anteriori declanşării procedurii de selecţie;
c) certificatul de atestare fiscală pentru ofertant, eliberat de organul fiscal competent, din care să rezulte că nu are datorii către bugetele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin intermediul organelor fiscale;
d) copia certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare.
(2) Oferta va fi descalificată în situaţia în care va fi depusă după termenul indicat în anunţul prevăzut la art. 8.
Art. 11. -
(1) Comisia se va întruni şi va deschide ofertele la data prevăzută în anunţ, în prezenţa reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România. Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România va desemna în acest scop 2 sau 3 reprezentanţi. Ofertele care se află în situaţia prevăzută la art. 10 se descalifică de către Comisie.
(2) Ulterior, Comisia va analiza fiecare ofertă în parte şi o va puncta, în funcţie de criteriile şi punctajele stabilite prin prezentul ordin.
(3) Rezultatul selecţiei va fi comunicat fiecărui practician care a depus documentaţia, prin Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(4) Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi publicată pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi comunicată organelor fiscale, prin Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) În situaţia în care după definitivarea listei practicianul nu îşi respectă obligaţiile asumate prin oferta depusă, oferta va fi reanalizată, la propunerea Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În acest caz, Comisia va repuncta oferta şi va decide asupra păstrării sau nu pe lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, comunicându-i practicianului acest fapt, prin Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decizia privind eliminarea de pe Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îşi produce efectele de la data comunicării modificării ordinului de aprobare a listei.
Art. 12. - Procedura de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se repetă semestrial.
CAPITOLUL III
Selecţia practicienilor în insolvenţă pentru numire
în dosare de insolvenţă
Art. 13. -
(1) Ori de câte ori se pune problema propunerii sau a agreării numirii unui administrator judiciar sau a unui lichidator de către organe fiscale, în cazul în care debitorul are o obligaţie fiscală mai mare sau egală cu 10.000.000 lei, Comisia, la solicitarea scrisă a organului fiscal, care are calitatea de creditor fiscal, adresată Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, va efectua o selecţie pentru desemnarea practicianului.
(2) Pentru realizarea selecţiei, Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va publica pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi într-un cotidian de circulaţie naţională o invitaţie de participare. Invitaţia de participare va fi comunicată Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi filialelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România care se află în zona în care se găseşte sediul social al debitoarei. Invitaţia de participare va fi elaborată de Comisie, potrivit anexei nr. 6.
Art. 14. -
(1) Pentru participarea la selecţia organizată conform art. 13, practicienii în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trebuie să depună o ofertă care va conţine onorariul lunar şi onorariul de succes solicitate de practician, potrivit anexei nr. 7, şi va fi însoţită de următoarele documente:
a) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că ofertantul nu se află în situaţia de incompatibilitate sau conflict de interese cu debitorul la care urmează să fie numit;
b) o declaraţie pe propria răspundere privind numărul de personal calificat care va fi alocat pentru realizarea activităţilor legate de procedura insolvenţei la respectiva societate - la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte;
c) strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu program în timp, a cărei aplicare va fi urmărită de către organele fiscale.
(2) Documentaţia va fi depusă în original, în plic închis, toate paginile fiind numerotate, iniţializate şi ştampilate.
(3) În situaţia în care ofertele nu sunt depuse în plic închis şi nu conţin o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că ofertantul nu se află în situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese cu debitorul la care urmează să fie numit sunt descalificate.
Art. 15. -
(1) Comisia se va întruni şi va puncta ofertele, declarând câştigătoare oferta care obţine cel mai mare punctaj.
(2) În cazul în care există 2 ofertanţi cu acelaşi punctaj, va fi desemnat ofertantul care are gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse în masa credală cel mai mare, pentru toate cazurile din portofoliu, soluţionate.
(3) În situaţia în care nu se depune nicio ofertă, se va repeta procedura. În situaţia în care nici după a doua selecţie nu se depune nicio ofertă, organul fiscal va desemna un practician cu care a avut o colaborare bună din Lista de practicieni în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru zona respectivă.
Art. 16. - Organele fiscale teritoriale, pentru debitori ale căror obligaţii fiscale sunt mai mici de 10.000.000 lei, vor selecta practicianul care va fi propus în conformitate cu prevederile art. 13 şi 15.
Art. 17. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 18. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 697/2006 privind procedura de selecţie a Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 4 septembrie 2006, se abrogă.
Art. 19. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Daniel Chiţoiu
Bucureşti, 23 iulie 2007.
Nr. 1.009.
ANEXA Nr. 1
CRITERII ŞI PUNCTAJE DE SELECŢIE
Pct. 1 - 1. Punctajele pentru criteriile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se vor acorda după cum urmează:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐
│ Criteriu │ Punctaj │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Numărul de societăţi în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din │ │
│portofoliul ofertantului: │ │
│- mai mult de 5 societăţi: │+5 puncte │
│- 5 societăţi sau mai puţine: │+ câte un punct pentru│
│ │fiecare societate │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Declaraţie pe propria răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal │ │
│calificat afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili -│ │
│la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi │ │
│dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un │ │
│raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte: │ │
│- mai mult de 5 persoane: │+5 puncte │
│- mai puţin de 5 persoane: │+ câte un punct pentru│
│ │fiecare persoană │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Dotarea practicianului cu: │ │
│- computer; │+2puncte │
│- abonament la Buletinul Insolvenţei (acces pe pagina de internet sau în │+2 puncte │
│format hârtie); │ │
│- pagină de internet proprie, │+1 punct │
│- acces la internet; │+3 puncte │
│- adresă de e-mail; │+3 puncte │
│- imprimantă; │+1 punct │
│- telefon mobil; │+1 punct │
│- telefon fix; │+1 punct │
│- fax. │+1 punct │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Experienţa în colaborarea cu organele fiscale, în zona pentru care a depus │ │
│documentaţia: │ │
│- fără probleme în colaborarea cu organele fiscale: │+10 puncte │
│- cu probleme în colaborarea cu organele fiscale într-un dosar: │-20 de puncte │
│- pentru fiecare dosar suplimentar: │- maximum 5 puncte │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Gradul de acoperire a masei credale (gradul de acoperire a masei credale va │ │
│fi calculat pentru toate cazurile menţionate în situaţia prezentată): │ │
│- mai mult de 91% │+15 puncte │
│- între 71-90% │+13 puncte │
│- între 51-70% │+11 puncte │
│- între 31-50% │+9 puncte │
│- între 21-30% │+7 puncte │
│- între 11-20% │+5 puncte │
│- între 5-10% │+3 puncte │
│- sub 5% │+0 puncte │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse în masa credală, pentru │ │
│toate cazurile din portofoliu (gradul de acoperire a creanţelor fiscale │ │
│va fi calculat pentru toate cazurile menţionate în situaţia prezentată): │ │
│- mai mult de 91% │+30 de puncte │
│- între 81-90% │+27 de puncte │
│- între 71-80% │+24 de puncte │
│- între 61-70% │+21 de puncte │
│- între 51-60% │+18 puncte │
│- între 41-50% │+15 puncte │
│- între 31-40% │+12 puncte │
│- între 21-30% │+9 puncte │
│- între 11-20% │+6 puncte │
│- între 5-10% │+3 puncte │
│- sub 5% │+0 puncte │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Numărul de cazuri în care au fost aduse sume la masa credală ca urmare a │+ pentru fiecare caz │
│anulării actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor │2 puncte, dar nu mai │
│creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor │mult de 20 de puncte │
│operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii │ │
│acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor: │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘
2. Vor fi înscrişi în Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală practicienii care au obţinut un punctaj total mai mare sau egal cu 30 de puncte.
Pct. 2 - 1. Punctajele pentru desemnarea practicianului care va fi propus de organul fiscal se acordă după cum urmează:
┌───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┐
│ │ Criteriu │ Punctaj │
├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│Criterii financiare│onorariul lunar: │25 de puncte │
│ │- cel mai mic onorariu lunar, exclusiv TVA │cu pas de scădere│
│ │- în ordine descrescătoare │de 5 puncte │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │onorariul de succes: │25 puncte │
│ │- cel mai mic onorariu de succes aplicat procentual pentru sumele │cu pas de scădere│
│ │obţinute prin valorificarea bunurilor, exclusiv TVA │de 5 puncte │
├───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│Criterii tehnice │Declaraţie pe propria răspundere privind numărul de personal calificat │ │
│ │care va fi alocat pentru realizarea activităţilor legate de procedura │ │
│ │insolvenţei la respectiva societate - la această declaraţie va fi │ │
│ │ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat│ │
│ │un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu │ │
│ │ofertantul, pentru fiecare persoană în parte, la respectiva societate: │ │
│ │- 5 persoane sau mai multe │15 puncte │
│ │- 4 persoane │12 puncte │
│ │- 3 persoane │9 puncte │
│ │- 2 persoane │6 puncte │
│ │- 1 persoană │3 puncte │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu program în timp: │ │
│ │cea mai avantajoasă strategie │25 de puncte │
│ │în ordine descrescătoare │cu pas de scădere│
│ │ │de 5 puncte │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │colaborarea cu organele fiscale: │ │
│ │- colaborare bună │10 puncte │
│ │- colaborare defectuoasă │0 puncte │
└───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┘
2. Organele fiscale nu vor accepta ca valoarea onorariului să fie mai mare decât valoarea creanţei fiscale stinse prin aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare.
3. Va fi declarat câştigător ofertantul a cărui ofertă a fost punctată cu cel mai mare punctaj.
ANEXA Nr. 2
ANUNŢ
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează procedura de selecţie în vederea completării Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Practicienii în insolvenţă interesaţi de participarea la această selecţie pot depune, până cel târziu în data de ............. 2007, ora ......, dosarele de participare la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, Bucureşti, Registratura generală, pentru Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în plic sigilat, pe care vor fi înscrise următoarele: "Documentaţie pentru selecţia practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală", numele/denumirea, precum şi adresa/sediul social. Documentaţia de participare la procedura de selecţie se găseşte pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi la Direcţia generală juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, Bucureşti. Deschiderea ofertelor va avea loc în data de ................. 2007, ora ......, la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
ANEXA Nr. 3
OFERTANTUL
. ...............................................
nr. ..................../......................
(denumirea/numele, sediul social, numărul de telefon)
SCRISOARE DE INTENŢIE
Către
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, Bucureşti
I. Având în vedere prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului ........................., (denumirea ofertantului), depunem documentaţia în vederea completării Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru zona/zonele .......................... .
II. Anexăm la prezenta scrisoare următoarele documente:
1. actul justificativ eliberat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România din care să rezulte calitatea de practician în insolvenţă a ofertantului, faptul că nu este suspendat sau incompatibil şi că ofertantul nu a fost supus niciunei sancţiuni profesionale sau disciplinare în ultimii 3 ani anteriori declanşării procedurii de selecţie, de la pagina ...... la pagina ......;
2. certificatul de atestare fiscală pentru ofertant, eliberat de organul fiscal competent, de la pagina ........ la pagina .........;
3. o copie certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare, de la pagina ...... la pagina .........;
4. situaţia societăţilor în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul ofertantului, care au fost instrumentate în ultimii 5 ani; situaţia societăţilor comerciale pentru care a fost finalizată procedura si situaţia societăţilor comerciale pentru care procedura se află în desfăşurare, de la pagina .......... la pagina .........;
5. o declaraţie pe propria răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal calificat afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili - la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte, de la pagina ...... la pagina ...........;
6. o declaraţie pe propria răspundere privind dotarea practicianului cu:
- computer;
- abonament la Buletinul Insolvenţei (acces pe pagina de internet sau în format hârtie);
- pagină de internet proprie,
- acces la internet;
- adresă de e-mail;
- imprimantă;
- telefon mobil;
- fax (de la pagina ...... la pagina ......)
Prezenta documentaţie de prezentare a ofertei are ...... pagini.
Data ....../......../........
. ....................., (semnătura), în calitate de ........................, legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ........................... (denumirea/numele ofertantului)
ANEXA Nr. 4a)
OFERTANTUL
. .....................................
nr. ............/.....................
(denumirea/numele, sediul social, numărul de telefon)
SITUAŢIA
societăţilor în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul
ofertantului, pentru care a fost finalizată procedura1)
┌──────┬────────────────────┬───────────────────┬────────────┬─────────────────┬────────────────┬──────────────────┐
│ │Denumirea societăţii│ │ │ Totalul │ Valoarea │ Valoarea sumelor │
│ Nr. │ comerciale în │Totalul creanţelor │ Valoarea │ creanţelor │ creanţelor │ aduse la masa │
│ crt. │ insolvenţă, │înscrise în tabelul│ sumelor │bugetare înscrise│ bugetare │credală ca urmare │
│ │ reorganizare sau │ creditorilor │ recuperate │ în tabelul │ stinse │a anulării actelor│
│ │ lichidare │ │ │ creditorilor │ │ frauduloase │
├──────┼────────────────────┼───────────────────┼────────────┼─────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │
├──────┼────────────────────┼───────────────────┼────────────┼─────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │ │
├──────┴────────────────────┼───────────────────┼────────────┼─────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│TOTAL: │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───────────────────┴────────────┼─────────────────┴────────────────┼──────────────────┤
│RECUPERARE PROCENTUALĂ: │= 100 x totalul valorii sumelor │= 100 x totalul valorii creanţelor│ │
│ │recuperate/totalul creanţelor │bugetare stinse/totalul creanţelor│ │
│ │înscrise în tabelul creditorilor│bugetare înscrise în tabelul │ │
│ │ │creditorilor │ │
└───────────────────────────┴────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┴──────────────────┘
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data ....../......../........
. ........................, (semnătura), în calitate de ....................., legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ........................... (denumirea/numele ofertantului)
___________
1) Se va avea în vedere şi experienţa avută de practicienii persoane fizice în cadrul altor societăţii comerciale în care au desfăşurat activităţi de reorganizare sau lichidare, cu condiţia prezentării unor înscrisuri din care să rezulte că a existat acea colaborare şi că s-au ocupat direct de acea reorganizare sau lichidare.
ANEXA Nr. 4b)
OFERTANTUL
. ...............................................
nr. ................./..........................
(denumirea/numele, sediul social, numărul de telefon)
SITUAŢIA
societăţilor în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul
ofertantului, pentru care procedura se află în curs de desfăşurare2)
┌────┬────────────────────┬────────────┬──────────┬─────────────────┬──────────┬──────────────────┐
│Nr. │Denumirea societăţii│ Totalul │ Valoarea │ Totalul │ Valoarea │ Valoarea sumelor │
│crt.│ comerciale în │ creanţelor │ sumelor │ creanţelor │creanţelor│ aduse la masa │
│ │ insolvenţă, │înscrise în │recuperate│bugetare înscrise│ bugetare │credală ca urmare │
│ │ reorganizare sau │ tabelul │ │ în tabelul │ stinse │a anulării actelor│
│ │ lichidare │creditorilor│ │ creditorilor │ │ frauduloase │
├────┼────────────────────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼──────────┼──────────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼──────────┼──────────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────────────────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼──────────┼──────────────────┤
│TOTAL: │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼────────────┴──────────┼─────────────────┴──────────┼──────────────────┤
│RECUPERARE PROCENTUALĂ: │= 100 x totalul valorii│= 100 x totalul valorii │ │
│ │sumelor │creanţelor bugetare │ │
│ │recuperate/totalul │stinse/totalul creanţelor │ │
│ │creanţelor înscrise în │bugetare înscrise în tabelul│ │
│ │tabelul creditorilor │creditorilor │ │
└─────────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────────┴──────────────────┘
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
Data ....../......../........
. ......................., (semnătura), în calitate de ......................, legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ........................... (denumirea/numele ofertantului)
___________
2) Se va avea în vedere şi experienţa avută de practicienii persoane fizice în cadrul altor societăţii comerciale în care au desfăşurat activităţi de reorganizare sau lichidare, cu condiţia prezentării unor înscrisuri din care să rezulte că a existat acea colaborare şi că s-au ocupat direct de acea reorganizare sau lichidare.
ANEXA Nr. 5
OFERTANTUL
. ....................................................
nr. ................/................................
(denumirea/numele, sediul social, numărul de telefon)
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Având în vedere prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, declarăm pe propria răspundere că beneficiem de următoarea dotare:
. .......................................................................... .
Data ......../...../......
. ........................, (semnătura), în calitate de ....................., legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ........................... (denumirea/numele ofertantului)
ANEXA Nr. 6
INVITAŢIE DE PARTICIPARE
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală / Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului .................../Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti/Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili3) invită practicienii în insolvenţă înscrişi pe Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru zona ..................4) să depună, până cel târziu în data de ...................., ora 13,00, oferta în vederea desemnării unui practician în insolvenţă în dosarul de insolvenţă privind pe debitoarea ....................., aflat pe rolul Tribunalului ............, întocmită conform prevederilor art. 14 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
___________
3) Se va menţiona organul care organizează selecţia, în funcţie de mărimea creanţei fiscale (mai mare sau mai mică de 10.000.000 lei).
4) Se va indica zona în care se află sediul social al debitoarei aflate în stare de insolvenţă.
ANEXA Nr. 7
OFERTANTUL
. ..........................................
nr. ................/......................
(denumirea/numele, sediul social, numărul de telefon)
FORMULAR DE OFERTĂ
Către
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, Bucureşti
I. Având în vedere prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului ....................................., (denumirea ofertantului), ne manifestăm interesul de a fi numiţi în calitatea de administrator judiciar/lichidator în Dosarul nr. ..............., aflat pe rolul Tribunalului .................., având ca obiect insolvenţa debitorului ................... .
II. Onorariul lunar pe care îl solicităm, exclusiv TVA, este de ............. lei.
III. Onorariul de succes pe care îl solicităm este de ..............% din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor, exclusiv TVA.
IV. Anexăm la prezenta scrisoare următoarele documente:
a) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că ofertantul nu se află în situaţia de incompatibilitate sau conflict de interese cu debitorul la care urmează să fie numit;
b) o declaraţie pe propria răspundere privind numărul de personal calificat care va fi alocat pentru realizarea activităţilor legate de procedura insolvenţei la respectiva societate - la această declaraţie sunt ataşate prezentări ale fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte;
c) strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu program în timp.
Prezenta documentaţie de prezentare a ofertei are ...... pagini.
Data ....../......../........
. ......................., (semnătura), în calitate de ......................, legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ........................... (denumirea/numele ofertantului)